Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut, la sfârșitul săptămânii trecute, doi tineri, o fată de 17 ani și un băiat de 18 ani, din Buzău, după ce au lovit o femeie și i-au distrus mașina cu care a accidentat un copil pe trecerea de pietoni. Cei doi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea liniștii și ordinii publice, lovirea sau alte violențe și distrugere.
Potrivit polițiștilor, din cercetări a reieșit că, în contextul accidentului produs joi, după amiază, pe strada Transilvaniei, din municipiul Buzău, soldat cu rănirea unei minore de 10 ani, cei doi ar fi manifestat un comportament violent față de șoferița implicată în evenimentul rutier, ar fi lovit-o și i-ar fi produs distrugeri autovehiculului.
În baza materialului probator administrat, polițiștii i-au reținut pe cei doi pentru 24 de ore.
Sâmbătă, 14 septembrie, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a tânărului de 18 ani pentru 30 de zile.
***
Femeia agresată are 68 de ani și este din Buzău. Joi în jurul orei 14, în timp ce conducea mașina la intrarea în oraș dinspre Brașov, pe strada Transilvaniei, a accidentat o fetiță de 10 ani care traversa regulamentar pe marcajul pietonal.
Copilul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.