Mai multe

Grigore Baștan, un comandant, un lider, un model. Primul general parașutist din Armata României, comemorat la 42 de ani de la trecerea în neființă Ați văzut-o? „O idee genială”, la teatru de Dragobete Consiliul Județean Buzău participă în luna februarie la două târguri de turism importante pe plan national și internațional

Constantin Boșcodeală, fost primar al Buzăului, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar. El trebuie să răspundă în fața magistraților de la Tribunalul Buzău, cărora le-a fost trimisă cauza spre judecare, pentru un prejudiciu de peste 3 milioane de lei, bani cu care ar fi finanțat ilegal două cluburi sportive.

DNA a transmis joi, printr-un buletin de presă informații cu privire la dosarul lui Boșcodeală:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
BOȘCODEALĂ CONSTANTIN OCTAVIAN, la data faptelor primar al municipiului Buzău, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 2011 – 2013, inculpatul Boșcodeală Constantin Octavian, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispoziții ale legislației primare, în sensul că ar fi încheiat cu două cluburi sportive câte un contract de asociere și mai multe acte adiționale și, ulterior, ar fi dispus către acestea efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 3.361.700 lei, în condițiile în care acele structuri sportive nu îndeplineau condițiile legale pentru obținerea finanțării.
Prin demersurile arătate mai sus, inculpatul Boșcodeală Constantin Octavian a cauzat primăriei municipiului Buzău un prejudiciu în valoare totală de 3.361.700 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru cele două cluburi sportive.

Primăria municipiului Buzău a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Buzău cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, inculpatul Boșcodeală Constantin Octavian a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *