Casa Memorială „Vasile Voiculescu”din Pârscov, secție a Muzeului Județean Buzău a fost, ls sfârșitul săptămânii trecute, gazda unui eveniment cultural de prestigiu: Gala Concursului Național de Literatură „Vasile Voiculescu”, ediția 2025.
În localitatea natală a scriitorului și medicului Vasile Voiculescu, a avut loc gala Concursului Național de Literatură „Vasile Voiculescu, eveniment anual dedicat celebrării creației literare contemporane și cinstirii memoriei marelui scriitor buzoian.
Evenimentul a reunit scriitori, critici literari, profesori și iubitori de literatură din întreaga țară, într-un cadru deosebit, încărcat de semnificație culturală. Premiile au fost acordate celor mai valoroase creații înscrise în concurs, evidențiind diversitatea și calitatea literaturii române actuale.
