Mai multe

S-a deschis „Tabăra Urbană” la Casa Grădinarului din Parcul Marghiloman Proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Târgului “TOAMNA BUZOIANĂ – 2026”, pe ordinea de zi a ședinței din august a Consiliului Local Municipal Anunț public, Primăria Buzău Spitalul Județean Buzău scoate la concurs 17 posturi

Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură, artă și cercetare, ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, invită publicul la activitățile dedicate Nopții Muzeelor la Sate, ediția 2024, ce vor fi organizate, sâmbătă, 31 august 2024, între orele 19:00 – 00:00, la Muzeul Chihlimbarului de la Colți și la Casa Memorială „Vasile Voiculescu” din satul Pârscov.

Programul evenimentului include, la Muzeul Chihlimbarului, vizitarea gratuită a expozițiilor „Colți preistorici”, „Chihlimbarul de tip rumanit” și „Flori de mină”, iar la Casa Memorială „Vasile Voiculescu”, organizarea unui spectacol de muzică populară, în intervalul orar 19:00 – 20:00, susținut de interpreții Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău, și vizitarea gratuită a expozițiilor de bază.

Partenerii instituționali ai Muzeului Județean Buzău, la ediția din acest an a Nopții Muzeelor la Sate, sunt: Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, Primăria comunei Pârscov și Primăria comunei  Colți.

Accesul publicului este gratuit la toate activitățile din cadrul Nopții Muzeelor la Sate, ediția 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *