Mai multe

Boala „tăcută”, tot mai agresivă.1 din 3 pacienți de la medicină internă suferă de boala ficatului gras Sens unic, modificat Dispoziție privind convocarea în şedinţa ordinară a lunii mai 2025 a Consiliului Local al Municipiului Buzău Jurnalistul Dorin Ivan, la Congresul Internațional de Istoria Presei de la Constanța

Spitalul Județean de Urgență Buzău, prin intermediul Structurii de Management al Calității Serviciilor de Sănătate a implementat un sistem digital modern pentru evaluarea satisfacției pacienților. Aplicația a fost prezentată, într-o conferință de presă de conducerea spitalului.

Sistemul, care funcționează începând cu 1 mai, constă în aplicarea a trei  chestionare online, personalizate, destinate tuturor categoriilor de pacienți. Primul chestionar este destinat pacienților internați, al doilea chestionar poate fi accesat de către   pacienții  care se prezintă pentru consult în  Ambulatoriul de Specialitate și al treilea chestionar se adresează celor care se prezintă în cadrul structurii U.P.U.-SMURD.

Pentru completarea acestor chestionare, sunt disponibile mai multe modalități de acces:

Prin accesarea unui link disponibil pe site-ul spitalului sau scanarea unui cod QR afișat pe site și în locuri vizibile în cadrul fiecărei structuri medicale;

Pentru pacienții care nu dispun de tehnologie, rămân valabile formularele tipărite, care pot fi completate manual și depuse în cutiile de colectare amplasate în zone vizibile, după cum urmează:

În secția U.P.U.-SMURD, cutia este amplasată în sala de așteptare;

În Ambulatoriul de Specialitate, cutia este plasată lângă Registratura Spitalului;

În secțiile de spitalizare, cutiile sunt amplasate la intrarea în secții, pe hol.

Rezultatele pot fi analizate în timp real și se pot propune măsuri de îmbunătățire într-un timp mai scurt, cu posibilitatea implementării acestora.

Prin această inițiativă, S.J.U. Buzău urmărește îmbunătățirea continuă a calității serviciilor medicale oferite prin colectarea și analiza sistematică a feedbackului pacienților și aparținătorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *