Mai multe

Handbal Club Buzău 2012, la un pas de podiumul Ligii Zimbrilor Romeo Lungu este noul președinte PSD Buzău. Lucian Romașcanu a demisionat Interviu cu dr. Simona Băjenaru, medic primar alergolog la Spitalul Județean de Urgență Buzău Cărțile de identitate pot fi eliberate și în ziua alegerilor

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, împreună cu reprezentanți ai Biroului pentru Imigrări al județului Buzău, Inspectoratului Teritorial de Muncă, jandarmi și polițiști locali, au desfăşurat  acţiuni ce au vizat prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce s-ar putea produce în incinta sau în zona adiacentă unităţilor ce au ca obiect de activitate cazarea persoanelor în regim hotelier.

Potrivit IPJ Buzău, s-a acționat în echipe mixte de control şi scotocire, cu implementarea de filtre rutiere în proximitatea zonelor vizate şi în punctele obligatorii de trecere.

În total, au fost legitimate și au fost verificate în bazele de date peste 700 de persoane și au fost oprite pentru control 403 autovehicule.

Au fost efectuate controale la 56 de unităţi de cazare și la alte 22 de obiective asigurate cu pază, context în care au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea funcţionării, precum și modul de organizare și funcționare a pazei locațiilor vizate.

Echipele de control au atras atenţia angajaţilor cu privire la întocmirea registrelor şi a fişelor de cazare, la modul de asigurare a supravegherii imobilelor în cauză şi la semnalarea oricăror situaţii ce intră în sfera de responsabilitate a Poliţiei.

Poliţiştii au discutat cu administratorii unităţilor de cazare şi recepţionerii despre prevederile legale ce le reglementează activitatea cu accent pe răspunderile ce le revin pe linia protecţiei consumatorilor, a bunurilor şi valorilor proprii şi ale turiştilor.

Ca urmare a neregulilor constatate în perioada derulării acțiunilor, polițiștii au aplicat 218 sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și restul la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

          Valoarea totală a amenzilor a fost de 70.797 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *