Mai multe

Atenție la căpușe! 20 de buzoieni au ajuns la spital, într-o săptămână Programul Direcției de Evidența Persoanelor în perioada alegerilor prezidențiale Trenuri speciale din Buzău spre litoral, în minivacanța de 1 Mai. CFR anunță reduceri la bilete Bicicliștii și pietonii, în vizorul Poliției Rutiere

Poliţiştii împreună cu reprezentanți din cadrul Instituţiei Prefectului și Inspectoratului Școlar Județean Buzău au fost gazdele unei activităţi cu caracter preventiv – informativ ce a avut ca scop responsabilizarea conducătorilor auto ce efectuează transportul elevilor către şi de la şcoală.

Dezbaterea a urmărit conştientizarea şi responsabilizarea şoferilor care efectuează transportul elevilor către unităţile de învăţământ cu accent pe respectarea principalelor norme rutiere ce vizează atât siguranţa elevilor, dar şi siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

De asemenea, conducătorii auto au fost instruiți cu privire la documentele pe care trebuie să le dețină atunci când efectuează astfel de transporturi.

Pe lângă recomandările primite, participanţii la întâlnire au adus în discuţie şi o parte dintre problemele cu care se confruntă.

Poliţiştii au reiterat ideea unui parteneriat cu toţi factorii responsabili de siguranţa elevilor şi nu în ultimul rând a noastră, a tuturor.

În cadrul întâlnirii la care au luat parte șoferii microbuzelor școlare care asigură transportul elevilor la și de la școală spre casă, prefectul județului, Daniel Țiclea a subliniat rolul esențial pe care aceștia îl joacă în comunitate, lansând, totodată, un apel la seriozitate, prudență și responsabilitate maximă, în interesul și pentru binele copiilor

Activitatea face parte din seria măsurilor iniţiate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău  pentru un nou an şcolar în siguranţă. Acţiuni de acest gen urmând a fi efectuate periodic în anul şcolar  2023 – 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *