Mai multe

Natura ca resursă educațională. Diseminare Erasmus+ desfășurată la Școala Gimnazială „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău A început „Drăgaica”. Programul complet „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare”, o nouă expoziție la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău Circulație blocată pe bulevardul Bălcescu

O aeronavă de tip AN2 a fost implicată într-un incident, vineri dimineaţă, pe un câmp din apropierea municipiului Buzău, nefiind înregistrate victime.

Aeronava aparţine Aeroclubului României şi, potrivit primelor informaţii, incidentul s-ar fi întâmplat la aterizare.

„O aeronavă care aparţine Aeroclubului României a fost implicată într-un incident în dimineaţa aceasta, nu s-a prăbuşit, incidentul s-a petrecut la aterizare. La bord se afla echipajul format din pilot şi copilot, amândoi sunt bine, nu sunt răniţi, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Se desfăşoară o investigaţie pe care o desfăşoară Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, când o să avem informaţii, vor fi publicate”, a declarat, pentru AGERPRES, director în cadrul Aeroclubului României, Dan Chiriac.

Potrivit conducerii aeroclubului, avionul executa misiuni de lansare a unor paraşutişti.

„Avionul lansase nişte paraşutişti şi revenea după lansarea respectivă. Avionul a suferit pagube„, a subliniat reprezentantul Aeroclubului României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *