Mai multe

Dezinsecție la sol pe domeniul public din municipiul Buzău – Etapa a 4-a ANUNȚ PUBLIC privind decizia etapei de încadrare – ’’Complex de sănătate – Spital Municipal Buzău, etapa construire spital – faza Studiu de Fezabilitate’’ 28 iulie Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei

În această dimineață, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, efectuează 3 percheziții domiciliare, în județele Timiș, Bacău și București, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj.

Din cercetări a reieșit că, din 2020 și până în prezent, 3 persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 47 de ani, ar fi contactat, prin intermediul unor rețele de socializare, 30 de minori, cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, din diverse județe ale țării, cu scopul de a le solicita producerea și transmiterea de materiale cu conținut pornografic.

La data de 19 octombrie a.c., în baza mandatelor emise de Tribunalul Buzău, polițiștii efectuează 3 percheziții domiciliare, în județele Timiș, Bacău și București, în vederea descoperirii și ridicării de materiale de probă, cu privire la comiterea infracțiunilor cercetate.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *