A început distribuirea celei de-a cincea tranșe de alimente acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate,, în județul Buzău. Peste 46 000 de pachete cu alimente de bază, vor ajunge la beneficiari în cel mai scurt timp, dau asigurări reprezentanții Instituției Prefectului, care vor coordona întreaga operațiune.
Ajutoarele, constând în produse alimentare neperisabile, vor fi recepționate, etapizat, pe localități, distribuirea efectivă a pachetelor către beneficiarii de drept urmând a se face, cu prioritate.
Acțiunea va fi coordonată de reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Buzău.

”Instituția Prefectului va monitoriza îndeaproape întreaga acțiune de distribuire a pachetelor alimentare acordate prin P.O.A.D. și se va asigura că totul decurge conform graficului anterior stabilit. Este extrem de important să fim eficienți, pentru ca pachetele să ajungă cât mai repede la oameni, mai ales în această perioadă premergătoare sărbătorilor”, declară prefectul județului Daniel Țiclea .
Pachetele vor conține făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne de vită și porc, pate, compot și gem.
Beneficiarii acestor ajutoare sunt familiile și persoanele singure, beneficiare de venit minim garantat acordat în baza legii 416/20101, persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza legii 277/2010, persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente de alte situații asemănătoare și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele care locuiesc în așezările informale, pe baza listei comunicate de către reprezentantul legal al UAT-urilor.
În total, vor fi distribuite, la nivelul județului, 46.325 de pachete.