Spitalul Județean de Urgență Buzău a primit, duminică, vizita președintei Colegiului Medicilor din România, Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană. A fost un moment remarcabil pentru întreaga comunitate medicală din județ, marcat de discuții constructive pe marginea proiectelor aflate în derulare cât și cu privire la unele modificari legislative.
Printre locațiile vizitate de medicul Cătălina Poiană s-au numărat noua Unităte de Primiri Urgențe – SMURD, o secție modernizată care răspunde rapid nevoilor pacienților, secția A.T.I. a spitalului precum și sediul Colegiului Medicilor Buzău.
Alaturi de oaspetele de seamă, au mai participat la eveniment
dr. Carmen Orban – medic, senator;
dr. Dragos Porumb , președintele Colegiului Medicilor Buzău,
Adrian Petre – vicepreședintele Consiliului Județean Buzău –
Sorin Pătrașcu, managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău;
dr. Ștefania Szabo – directorul medical al spitalului
Luminița Turcu, director de îngrijiri al Spitalului Județean de Urgență Buzău,
dr. Mădălin Vasile medic ortoped, reprezentant în Colegiul Național al Colegiului Medicilor din România
dr. Nicoleta Stoica, medic șef secție UPU-SMURD
Grațiela Constantin – Președintele Sindicatului SANITAS.
În cadrul discuțiilor, dr. Cătălina Poiana a subliniat importanța colaborării între autoritățile locale și profesioniștii din domeniul medical, pentru îmbunătățirea continuă a serviciilor de sănătate.
Evenimentul a fost un prilej important pentru schimbul de idei și pentru reafirmarea angajamentului tuturor celor prezenți în sprijinul unui sistem de sănătate de calitate, care să asigure cele mai bune îngrijiri pacienților din județul Buzău.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău apreciază că această vizită reprezintă un pas important în consolidarea sistemului de sănătate din județul Buzău și în creșterea încrederii pacienților în serviciile medicale.