Mai multe

Festivalul „Primăvara Poeţilor”, la Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” PROIECTUL UTILIZAREA SISTEMULUI DE ÎNCHIRIERE A BICICLETELOR “VELOCITY BUZĂU”, ÎN TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ Regulamentul privind administrarea spaţiilor verzi în municipiul Buzău, modificat și completat Podul de la Nehoiu în pericol. Au fost impuse restricții de circulație

Poliţişti și procurori DIICOT, au pus în aplicare, miercuri dimineaţă, 123 de mandate de percheziţie domiciliară la domiciliile şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice, în municipiul Bucureşti şi 19 judeţe,inclusiv Buzău, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, distrugere şi favorizarea făptuitorului.

Un comunicat DIICOT, precizează ce anume au vizat anchetatorii în cadrul descinderilor. “Astăzi, 23.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 123 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice din municipiul București și judeţele Prahova, Brașov, Iași, Suceava, Botoșani, Tulcea, Constanța, Cluj, Timiș, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureș și Sălaj, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizare a făptuitorului.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2018, a fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj. Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrare de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului. În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora. Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 40 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul D.I.C., D.C.C.O., D.G.P.M.B., B.C.C.O. București și structurilor de investigații criminale din județele în care se efectuează percheziții.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *