Mai multe

Anunț public: Facilități fiscale pentru atragerea investițiilor în Municipiul Buzău, în contextul deschiderii autostrăzii A7 Comandantul Bazei Aeriene Boboc și-a încheiat cariera Schimbare în conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău Avertizare meteorologică – cod portocaliu de ploi abundente și inundații

În ziua de 26 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au marcat Ziua Internațională de Luptă Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri prin desfășurarea de activități informativ-preventive.

Partenerii de dialog au fost beneficiari ai Centrelor Rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Copiilor li s-au oferit informații privind riscurile asociate consumului de drogurilor, prevederile legale care reglementează combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, precum și metode de evitare a anturajului care predispune la consum și trafic de droguri.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități în Parcul Central Râmnicu Sărat, celor prezenți fiindu-le transmise recomandări cu scopul prevenirii debutului consumului de droguri în cazul minorilor.

Tinerii au fost îndrumați să se angeneze în activități constructive, pentrua se ține de parte de adicții și tentații. Activitățile sportive, recreative și deprinderea unui stil de viață sănătos reprezintă o alternativă pozitivă.

Poliţiştii au încurajat tinerii să prețuiască sănătatea și să conștientizeze faptul că drogurile nu îi scapă de probleme, dimpotrivă, devin o problemă suplimentară.

Consumul de droguri poate avea un impact asupra vieţii tale sub toate aspectele:

      Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora;

Siguranţa – în momentul în care eşti sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi esti predispus să ţi se întâmple lucruri foarte rele;

       Presiunea financiară – cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gandit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma?;

       Dependenţa – vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri şi vei folosi timp şi energie să faci rost de ele;

      Violenţa – vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut. Poţi deveni violent sau poţi deveni o victimă a violenţei;

       Depresia – poţi intra într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ai experimentat în timpul consumului;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *