Mai multe

Anunţ privind organizarea unei întâlniri de dezbatere publică Începe „Toamna Buzoiană” „Ținutul Buzăului”, confirmat în elita mondială a geoparcurilor UNESCO Festivalul Mousaios Sound 20-21 septembrie 2025

Vremea rea instalată în județul Buzău a produs, deja pagube materiale. Patru mașini aflate într-o parcare din cartierul Obor au fost serios avariate după ce un copac, doborât de vânt, s-a prăbușit peste ele.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență s-au deplasat la fața locului pentru a îndepărta arborele.

”În urma condițiilor meteo anunțate de codul portocaliu pe raza județului, pompierii buzoieni intervin pentru degajarea unui copac ce s-a prăbușit peste patru autoturisme staționate într-o parcare de pe strada Visinului din municipiul Buzău.

La acest moment se lucrează pentru indepartarea acestuia iar pompierii vor încheia misiunea după îndepărtarea tuturor efectelor negative. Se intervine cu o autospecială dotata cu mijloace de primă intervenție și 5 subofițeri”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Județul Buzău se află sub avertizare meteo de cod gaben. Potrivit meteorologilor, până miercuri noapte, la ora 22.00, atât în județul Buzău, cât și în Prahova, Vrancea și în zona montană din județul Dâmbovița, vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantități de precipitații, în general, de peste 50…60 l/mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *