Mai multe

Dezinsecție la sol pe domeniul public din municipiul Buzău – Etapa a 4-a ANUNȚ PUBLIC privind decizia etapei de încadrare – ’’Complex de sănătate – Spital Municipal Buzău, etapa construire spital – faza Studiu de Fezabilitate’’ 28 iulie Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei

Șapte situri arheologice au fost descoperire, până în prezent, pe șantierul autostrăzii Ploiești (Dumbrava) – Buzău, pe traseul loturilor Dumbrava-Mizil și Mizil-Pietroasele, pe care au început lucrările.

Dr. Radu Băjenaru, cercetător științific I, director adjunct al Institutului de Arheologie ”Vasile Pârvan”, a declarat pentru publicația Prahova Info, că ”până în momentul de față, au fost identificate șapte situri arheologice pe raza localităților Cioceni, Vâlcelele, Conduratu, Găgeni și Stâlpu, ultimele două – în județul Buzău. Conform procedurilor, s-a început cercetarea lor în vederea eliberării terenului de sarcina arheologică”. Însă, potrivit aceleiași surse, cercetările sunt abia la început și mai durează ceva vreme până se vor putea face aprecieri corecte cu privire la natura și importanța acestor situri. ”Este însă cert că materialele arheologice descoperite vor intra în patrimoniul muzeelor județene din Ploiești și Buzău”, a mai precizat dr. Radu Băjenaru.

La jumătatea lunii septembrie, consilierul ministrului Transporturilor, Cătălin Urtoi, anunța că, printre lucrările efectuate până la data respectivă pe cele două șantiere se regăseau și cele ale gropilor arheologice, necesare pentru a ”sonda” terenul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *