Mai multe

Trenuri speciale din Buzău spre litoral, în minivacanța de 1 Mai. CFR anunță reduceri la bilete Bicicliștii și pietonii, în vizorul Poliției Rutiere Ceremonie, în Crâng, în onoarea veteranilor de război Proiect inovativ de teatru cu roboți la Teatrul „George Ciprian” Buzău

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT Biroul Teritorial Buzău, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cu vârstele între 27 și 29 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din actele de urmărire penală a rezultat că, pe parcursul anului 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut și vândut droguri de risc și de mare risc unor consumatori, din  județul Buzău și municipiul București.

De asemenea, s-a reținut că două dintre persoane (un bărbat și o femeie) ar fi procurat și deținut diferite cantități de substanță psihoactivă, destinată comercializării.

Au fost efectuate 6 percheziții domiciliare și au fost descoperite și ridicate, de la locuințele celor în cauză, peste 1 kilogram de canabis (drog de risc), 25 de grame de cocaină și MDMA (droguri de mare risc), 85 de grame de  substanță psihoactivă 4-BMC, 3 cântare electronice, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

La data de 27 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea a 3 persoane și măsura controlului judiciar, față de o altă persoană.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău, Grupării Mobile a Jandarmeriei Prahova și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *