Premierul Marcel Ciolacu a promis că nu va pleca din fruntea Guvernului înainte de a rezolva o problemă extrem de sensibilă, cea a pensiilor militare. Pentru a înlătura inechitățile legate de pensiile celor care au slujit țara și care au fost îminși în disputa electorală prim-ministrul va da o ordonanță de urgență.
”Este total incorect că militarii au fost atrași, dintr-un interes electoral într-o dispută în ceea ce privește pensiile lor. Eu cred că e de datoria mea să nu plec din funcția de prim-ministru până nu voi da o ordonanță de urgență ca să clarific acest lucru care ajuns în acest moment, democratic la CCR. Venim să dăm o ordonanță în Guvern și să închidem. Este un drept al unor oameni care au slujit țara, într-un moment, și împinși, cumva în disputa electorală dintre partide ”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Un proiect de modificare a Legii pensiilor militare, prin care se prevede că pensiile aflate în plată se indexează în raport cu solda sau cu salariul de grad sau de funcţie, Se a adoptat la începutul lunii de Senatul României, for decizional. Actul normativ a fost atacat de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională. În sesizarea de neconstituționalitate s-a invocat că actul normativ încalcă mai multe prevederi constituţionale.
CMF 11240017
Comandat de: Partidul Social Democrat Buzău
Realizat de: S.C. Rarux Promotion SRL