Mai multe

Festivalul „Primăvara Poeţilor”, la Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” PROIECTUL UTILIZAREA SISTEMULUI DE ÎNCHIRIERE A BICICLETELOR “VELOCITY BUZĂU”, ÎN TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ Regulamentul privind administrarea spaţiilor verzi în municipiul Buzău, modificat și completat Podul de la Nehoiu în pericol. Au fost impuse restricții de circulație

Un nou festival va fi organizat, vara aceasta în județul Buzău, mai exact în comuna Berca. Consiliul Județean Buzău a aprobat în ședința din 2 august să contribuie financiar, la eveniment, cu suma de 20 000 de lei, în calitate de coorganizator în parteneriat cu Consiliul local al comunei Berca, a Festivalului „Geogate – Ținutul Buzăului” – august 2023.

„Comuna Berca este alături de Județul Buzău și alte 17 Unități Administrativ-Teritoriale, membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Buzăului” acreditat UNESCO.

Este îmbucurător că partenerii noștri din această Asociație au inițiativa de a organiza -derula activități care să promoveze Geoparcul îmbinând elementele tradiționale definitorii locului cu elemente aparținând culturii internaționale.

Acest festival care, în acest an va fi la prima ediție, ne dorim să devină o constantă anuală cu atât mai mult cu cât comuna Berca reprezintă o „poartă de intrare” în Geoparcul „Ținutul Buzăului”.

De asemenea, va fi și o ocazie pentru meșterii populari să își expună creațiile”, se arată în proiectul de hotărâre votat de consilierii județeni.

Prima ediție a festivalului se va desfășura în zilele de 12 și 13 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *