Mai multe

Trenuri speciale din Buzău spre litoral, în minivacanța de 1 Mai. CFR anunță reduceri la bilete Bicicliștii și pietonii, în vizorul Poliției Rutiere Ceremonie, în Crâng, în onoarea veteranilor de război Proiect inovativ de teatru cu roboți la Teatrul „George Ciprian” Buzău

Consiliul Județean a aprobat un proiect de hotărâre menit să ajute la dezvoltarea potențialului turistic al zonei Sărata Monteoru. Proiectul are în vedere amenajarea unei zone de petrecere a timpului liber pe dealul Murătoarea, cel pe care se regăsesc principalele izvoare cu apă sărată.

Reprezentanții Consiliului Județean Buzău speră ca odată cu investițiile propuse a fi realizate la Sărata Monteoru, pe noua suprafață de circa 10 hectare, stațiunea să înflorească și mai mult și să atragă turiști în număr cât mai mare, prin extinderea ofertei de petrecere a timpului liber.

La intrarea în zonă se va realiza un ansamblu memorial dedicat lui Grigore Constantinescu Monteoru, întemeietorul sțatiunii Sărata-Monteoru, amplasat în cadrul zonei de promenadă și accesibil publicului vizitator, care va reprezenta o mărturie cultural-istorică pentru întreaga zonă, cu un impact semnificativ asupra turismului din SărataMonteoru și împrejurimi. Obiectele monumentale vor fi create de artiști contemporani. Piesa centrala va fi reprezentată de bustul întemeietorului statiunii Sărata Monteoru. În 1948 reprezentanții puterii populare au încercat să îl scoată din istorie și memoria colectivă, distrugând statuia cu bustul lui Monteoru, transformând conacul în sanatoriu, iar ulterior în tabără de pionieri, demolând cazinoul și modificând configurația parcului băilor.

Potrivit proiectului aprobat de Consiliul Județean, ansamblul memorial dedicat lui Grigore Constantinescu Monteoru va fi rezultatul colaborării mai multor artiști, un concept unificator prin care întemeietorul stațiunii va rămâne în memoria colectivă, pentru a-i cinsti amintirea și pentru a transmite generațiilor viitoare impactul pe care l-a avut în dezvoltarea localității. Ansamblul memorial – cu valoare culturală intrinsecă – va evidenția însemnătatea cultural-istorică a zonei, dar va avea și un rol utilitar. Se va avea în vedere abordarea unui concept unitar, prin care lucrările să aibă atât un rol educativ cât și de promovare a unor forme de turism responsabil, având în vedere potențialul și patrimoniul natural al zonei, cu impact direct asupra creșterii socio-economice a acesteia. Astfel, turismul cultural, turismul de descoperire, turismul arheologic, geo-turismul sunt doar câteva forme de turism de care pot beneficia turiștii care vizitează zona amenajată.

Proeictul inițiat de Consiliul Județean Buzău se înscrie în Apelul nr. 2 pentru depunerea fișelor de proiect în Regiunea de Dezvoltare Sud – Est în vederea pregătirii de documentații tehnico – economice în cadrul POAT 2014 – 2020. În consecință, s-a actualizat fișa de proeict conform noii Metodologii de selecție iar valoarea proeictului s-a majorat de la 2.950.000 euro ( fără TVA) la 5.455.125 euro (fără TVA). Ca urmare, se modifică și contravaloarea cotei de 2% cofinanțare din cheltuielile eligibile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *