Doi polițiști au fost răniți miercuri într-un accident produs pe DN 10, în localitatea Măgura, după ce un șofer a intrat cu duba în autospeciala lor. Bărbatul care era la volanul autoutilitarei a derapat în momentul în care a frânat brusc, crezând că mașina de poliție era echipată cu radar.
Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între autotutilitara condusă pe direcția Brașov către Buzău de către un șofer în vârstă de 52 de ani, din Măgura și o autospecială de poliție, care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto, de 34 de ani.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi polițiști din autospecială, în vârstă de 34,respectiv 44 de ani, care au fost preluați de ambulanță în vederea evaluării medicale și acordării îngrijirilor de specialitate.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.