Mai multe

Trei atracții turistice de excepție din Buzău, în finala competiției „Destinația Anului 2026”. Votul publicului are un rol decisiv în stabilirea câștigătorilor Primăria municipiului Buzău, anunț:

Un pas important pentru comunitățile rurale din județul Buzău a fost făcut marții prin întâlnirea dedicată proiectului strategic „Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale”, un demers de amploare națională ce vizează sprijinirea persoanelor vulnerabile și creșterea accesului la servicii esențiale de calitate.

La discuții au participat secretarul de stat Ciprian Văcaru, Mariana Cristea – secretar general adjunct în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prefectul județului Buzău, Liliana Sbîrnea, subprefectul Constantin Cristea, inspectorul școlar general ISJ Daniela Palcău, precum și reprezentanții celor 26 de UAT-uri din județul Buzău care au semnat contracte de sprijin în cadrul proiectului.

Cu o valoare totală de aproximativ 815 milioane de euro și o perioadă de implementare de 60 de luni, proiectul vizează 2.000 de comunități rurale din întreaga țară și sprijinirea a peste 450.000 de persoane vulnerabile, prin servicii integrate în domeniul social, educațional și medical.

La nivelul județului Buzău, interesul autorităților locale este unul semnificativ: 55 de UAT-uri au aderat până în prezent la inițiativă, 26 de contracte de sprijin au fost semnate, iar alte 29 se află în etapa de evaluare a documentației pentru semnarea contractelor.

Întâlnirea de marți a subliniat importanța colaborării între instituții și autoritățile locale pentru implementarea eficientă a acestui proiect, care își propune să aducă mai aproape de oameni servicii esențiale și sprijin real pentru cei aflați în dificultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Știri