Mai multe

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, cel mai citit târg de carte din România, revine la Buzău între 27 și 31 mai Restricții temporare de circulație pe Bulevardul Bălcescu Dispoziție privind convocarea în şedinţă ordinară în luna mai 2026 a Consiliului Local al Municipiului Buzău „Lupii Buzăului”, la un singur meci distanță de cea mai mare performanță din istoria handbalului masculin buzoian: titlul de vicecampioană a României în Liga Zimbrilor

Direcția Generală Anticoprupție a dat publicității informații cu privire la un dosar finalizat de Curtea de Apel Ploiești la finalul a 5 ani de judecată. Inculpat a fost un polițist rurtier de la IPJ Buzău, care, în 2019 l-a ajutat pe un amic al său să scape de suspendarea permisului de conducere.

„La data de 30.04.2024, a fost pronunțată hotărârea Curții de Apel Ploiești, prin care au fost pronunțate următoarele condamnări:

– un inculpat, la momentul comiterii faptelor agent șef adjunct de poliție în cadrul I.P.J. Buzău – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supravegherea executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual;

– un alt inculpat, persoană fără calitate specială, cu trecut infracțional, aflat în stare de arest preventiv, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și instigare la fals. Totodată, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pe o durată de 5 ani;

– un alt inculpat, persoană fără calitate specială, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supravegherea executării pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și complicitate la fals intelectual.

În urma activităților de cercetare penală desfășurate de către ofițerii anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, sub coordonarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat și în baza ordonanțelor de delegare emise în cauză, au fost probate activități infracționale ale agentului de poliție, reținându-se următoarele:

În data de 04.05.2019, agentul de poliție, în timp ce își desfășura activitatea pe linia respectării regimului de viteză, aparatul radar a înregistrat un motociclu care se deplasa în interiorul localității cu viteza de 124 km/h, limita legală fiind de 50 km/h.

Astfel, agentul de poliție a oprit motociclul, constatând că era condus de cel de-al doilea inculpat, iar pe locul pasagerului se afla concubina acestuia, al treilea inculpat în cauză.

Conducătorul motociclului i-a solicitat polițistul să aplice sancțiunea contravențională concubinei sale, întrucât va rămâne fără permis de conducere.

Pe fondul relațiilor de prietenie dintre agent și inculpat, polițistul a acceptat și a întocmit un proces-verbal de sancționare contravențională menționând în mod nereal că motociclul a fost condus de cel de-al treilea inculpat, aplicând totodată sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *