Organizația PSD Buzău a devenit astăzi mai numeroasă. 50 de noi membri și-au primit carnetele de partid, la sediul Organizației municipale, în cadrul unui eveniment dedicat acestui moment, la care au participat liderii localui ai PSD. Alte 50 de carnete de partid vor fi înmânate unor noi membri în perioada imediat următoare.
Președintele PSD Buzău, senatorul Lucian Romașcanu, alături de Constantin Toma, primarul municipiului Buzău care deține și funcția politică de președinte al Organizației Municipale PSD Buzău, de viceprimarii Oana Matache și Ionuț Apostu și de vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Robert Petre, le-au înmânat noilor veniți carnetele de partid și le-au urat bun-venit în echipa social democrată de la Buzău.
“Este o ocazie specială astăzi: primirea în cadrul Organizației Municipale a Partidului Social Democrat a unui număr important de membri; foarte mulți tineri, foarte mulți oameni care au ceva de spus în societatea buzoiană. Este o mândrie pentru Partidul Social Democrat că reușește, prin semnalul pe care îl trimite în societate, să aducă oameni de calibru, oameni de calitate, oameni, într-un cuvânt”, a declarat Lucian Romașcanu, președintele PSD Buzău.
Printre cei care au devenit, joi, membri PSD, se numără și persoane care au activat în alte partide. Dintre aceștia s-a remarcat inginerul Nicolae Mărăcine, un vechi liberal care, a ales să schimbe tabăra politică.
”Nu am făcut ofertă nimănui. A venit aici și un fost penelist, domnul inginer Mărăcine pe care eu îl apreciez pentru profesionalism”, a declarat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău. În prezent, organizația PSD Buzău numără aproximativ 13 000 de membri, dintre care jumătate sunt în municipiul reședință de județ.