Spitalul Județean de Urgență Buzău a apelat la serviciile unei firme de avocatură ce va reprezenta unitatea medicală într-un proces de culpă medicală. Procesul se află în faza apelului, după ce instanța de fond i-a acordat unui pacient mutilat în urma unei manevre chirurgicale greșite, despăgubiri în valoare de 500 000 de euro. Contractarea serviciilor juridice a fost aprobată, săptămâna aceasta, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean.
”Se validează achiziționarea de către Spitalul Județean de Urgență Buzău a serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică în Dosarul
nr. 3395/200/2020 – Sentința penală nr. 401/11.05.2023, aflat în faza de declarare apel precum și a tuturor documentelor subsecvente procedurii de achiziție”, se precizează în proiectul de hotărâre votat de consilierii județeni.
Solicitarea Spitalului Județean este motivată de valoarea foarte mare a despăgubirii la care a fost obligat de prima instanță care a judecat cauza. ”Spitalul Județean de Urgență Buzău a solicitat, cu adresa
nr. 9635/25.05.2023 aprobarea achiziționării de servicii juridice într-un dosar penal finalizat cu Sentința penală nr. 401/11.05.2023 prin care unitatea medicală era obligată ca parte responsabilă civilmente la plata unor daune morale în cuantum de 500.000 euro pentru partea vătămată.”
La finalul ședințaei extraordinare, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu a explicat de ce s-a recurs la ajutorul unor avocați în această speță complexă.
”Valoarea daunelor morale este destul de mare, tocmai de aceea s-a găsit soluția ca în apel să poată să fie justificat foarte bine, ca să nu fie grevat, cumva, bugetul Spitalului Județean”, a declarat Petre Emanoil Neagu.
Pacientul care a solicitat și a obținut despăgubirile din partea instanței este Costică Maroleanu, un pensionar militar, căruia chirurgii, în 2014, în timpul unei operații, i-au amputat , din greșeală organul genital.