Mai multe

Dragoste cu năbădăi. Un bărbat a ajuns în arest după ce și-a tâlhărit fosta concubină Consilierii județeni sunt convocați pentru ședința ordinară a lunii aprilie. Ordinea de zi: Atenție la căpușe! 20 de buzoieni au ajuns la spital, într-o săptămână Programul Direcției de Evidența Persoanelor în perioada alegerilor prezidențiale

  Personalul TESA din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău a participat, alături de colegi din țară, la protestul care a avut loc la Ministerul Sănătății, între orele 12.30-14.30. Angajații spitalului și-au exprimat, astfel,  nemulțumirile privind inechitățile și discriminarile salariale din sistemul sanitar.

Într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău se arată că:

Personalul TESA a fost total discriminat si exceptat de la orice fel de majorare salariala sau stimulente acordate de-a lungul ultimilor 6 ani, comparativ cu alte categorii profesionale indurand permanent o umilinta si o discriminare salariale nemaiintalnita in niciun alt sistem sanitar din U.E.

Atat pe perioada Pandemiei de Covid19, cand au fost acordate diverse sporuri suplimentare si stimulente financiare pentru personalul sanitar, dar si cu prilejul OUG nr. 63/2023 prin care personalul din sistemul sanitar a primit beneficii financiare suplimentare, respectiv indemnizatii lunare acordate cu 1.08.2023, personalul nemedical tehnic-economic si adninistrativ (TESA) a fost exceptat de fiecare dată.

Revendicările personalului TESA:

1. Adoptarea de urgență a unei soluții de majorare a salariilor de baza personalului contractual nemedical (TESA) din spitalele publice așa cum s-a identificat și în cazul altor categorii profesionale (majorarea salariilor cu 25%, așa cum a fost aprobată pentru personalul din CAS/asimilarea funcțiilor și salariilor cu personalului contractual din Ministerul Sănătății;

2. Actualizarea indemnizației de hrană cu salariul minim pe economie aflat în plată;

3. Raportarea sporurilor de condiții de munca la salariul de bază în plată;

4. Exceptarea spitalelor de la prevederile Legii nr. 296/2023 care determină desființarea unor structuri de specialitate administrative având drept consecință disfuncționalități ale activității suport actului medical;

5. eliminarea completa a discriminării personalului TESA, în noua lege a salarizării astfel încât personalul TESA să-și găsească locul într-o grilă salarială echilibrată, corect concepută, în funcție de studii, experiență, importanța și valoarea muncii depuse în spital.

Se impune găsirea de urgență a unei soluții de creșteri salariale semnificative pentru personalul contractual nemedical (TESA) din spitale, așa cum s-a identificat și în cazul personalului din cadrul CNAS, DSP, ANAF, Min. Finanțe, Min. Învățământului etc., pentru stoparea inechităților și a discriminărilor salariale din sistemul sanitar fata de personalul TESA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *