Mai multe

Măsuri împotriva caniculei: Primăria Buzău anunță spații de răcorire în farmaciile partenere Nume mari ale folk-ului românesc la festivalul din Crâng 190 de elevi și profesori din 34 de județe vin la Buzău pentru Concursul Național ”EDUCAȚIE RUTIERĂ-EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ”  2026 O săptămână de învățare, bucurie și experiențe autentice la Școala de Vară „Creștem cu zâmbet!” – Ediția I

Poliţiştii buzoieni sunt angrenaţi, în perioada 15 – 21 aprilie, în acţiuni preventive pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, circumscrise calendarului campaniei „SPEED” al Poliţiilor Rutiere Europene (ROADPOL).

Vor fi folosite echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, care vor fi amplasate în sistem „cascadă”, în special în zonele unde se înregistrează cele mai mari valori de trafic.

Acțiunea se desfășoară în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu. Verificările specifice se vor realiza cu sprijinul aplicației eDac, noul sistem de verificare a documentelor, operaționalizat în contextul aderării României la Schengen.

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.


ATENŢIE, VITEZA UCIDE!

Poliţiştii din Buzău vă recomandă să circulaţi cu prudenţă, cu viteză adaptată permanent condiţiilor de drum și de trafic. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *