În perioada 23-24 mai, Dorin Ivan, membru USRo, filiala Proză București, membru UZPR, filiala Agerpres București, a fost prezent la Universitatea Ovidius din Constanța, unde a avut loc Congresul Internațional de Istoria Presei, pentru a susține comunicarea „Episcopul Dionisie Romano, pașoptist pătimaș, gazetar rebel”.
“A fost o selecție riguroasă, Comitetul de conducere format din profesori de jurnalism și istoria presei din întreaga țară a selectat câteva zeci de comunicări, meritul revine deopotrivă marelui patriot pașoptist Dionisie Romano, cel care a trecut pe piatra de mormânt un epitaf mai actual ca oricând:”Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor săi!”, a declarat în exclusivitate pentru Timpul buzoian autorul, aflat la cel de-al treilea congres de acest gen.
Dorin Ivan susține că a avut o revelație studiind viața marelui patriot.
“Dionisie Romano a fost slujitor al bisericii, dar și om al cetății, acesta s-a implicat, așa cum rar se întâmplă în ziua de azi, în mai toate evenimentele istorice, dar și sociale sau politice. Am putea spune că nu a lăsat Istoria să treacă pe lângă el, invocând o așa-zisă neutralitate sau imaginea imaculată a propriei instituții”, a mai spus autorul studiului.
Iată și câteva scurte concluzii:
Biografia episcopului Dionisie Romano(1806-1873), membru de onoare al Academiei române, editorul primul ziar bisericesc din România, Vestitorul bisericesc(1839-1840), este copia fidelă a evenimentelor la care a fost părtaș, o epocă plină de neprevăzut, cu promisiuni și deziluzii, romatism și mișcări revoluționare. Venit din Ardealul iluminist, tânărul Dumitru, tuns în monahism, Dionisie, a devenit în viitorul Regat „profesor național”, dar s-a remarcat și prin traducerea sub anonimat al unor cărți răspândite gratuit pe Câmpia Libertății în timpul revoluției de la 1848.
La aproape toate evenimentele istorice, Dionisie Romano s-a plasat în tabăra câștigătoare și progresistă, cu toate riscurile inerente. De la revoluția de la 1848, la tranformările sociale și politice ulterioare, culminând cu introducerea anevoiasă, dar inerentă a alfabetului latin.
Dionisie Romano s-a dovedit un gazetar incisiv și sarcastic, un adevărat pamfletar, căci a publicat numeroase articole cu conținut social, adevărate diatribe la adresa viciilor epocii, în fapt, proprii săi enoriași, urmate de proteste și de reclamații pe linie ierarhică, care i-au pus în pericol cariera.
În cele 51 de numere ale primei publicații religioase din țara noastră, Vestitorul bisericesc, viitorul episcop și-propus „moralizarea și luminarea poporului, cât de folositoare este virtutea și cât de vătămător este vițiul pentru omul de orice clasă și poziție”
Cariera și-a început-o timid, ca lucrător tipograf,-talentul lui de slujitor al tiparului s-a dovedit salvator de fiecare dată-, dar și-a încheiat-o într-un mod spectaculos, fiind ales Membru de onoare al noi înființate Academii Române, după ce i-a donat o impresionantă colecție de carte, 150 de manuscrise și peste 7000 de volume.
Studiul de față își propune să pună în evidență câteva din temele publicației care vor fi reluate, la altă scară, de marii noștri gazetari, de la Mihai Eminescu, la Constantin Mille sau Pamfill Șeicaru.
