Mai multe

Grigore Baștan, un comandant, un lider, un model. Primul general parașutist din Armata României, comemorat la 42 de ani de la trecerea în neființă Ați văzut-o? „O idee genială”, la teatru de Dragobete Consiliul Județean Buzău participă în luna februarie la două târguri de turism importante pe plan national și internațional

În data de 24 mai 2004, destinul a scris o pagină însângerată a istoriei pompierilor militari, când, pe timpul îndeplinirii unei dificile misiuni în localitatea Mihăileşti, pe drumul european E85, şapte militari din cadrul ISU Buzău au căzut la datorie. În acelaşi accident şi-au mai pierdut viața doi jurnalişti, Ionuț Barbu și Elena Popescu, opt localnici prezenţi la faţa locului, dar şi şoferul autocamionului implicat.

Astăzi, marcăm cu durere si compasiune 20 de ani de la tragedia care a șocat o țară întreagă. Deși mulți ani s-au scurs de atunci, durerea trăită de familiile victimelor nu a trecut și nici nu va trece vreodată.

În memoria victimelor tragediei de la Mihăilești, astăzi, secretarul de stat și șef al D.S.U., dr. Raed Arafat, comandantul I.G.S.U., general Dan-Paul Iamandi, prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, subprefectul Gabriel-Mihail Ilie, pompieri din cadrul ISU Buzău și rude ale celor care au pierit la 24 mai 2004, au depus jerbe de flori și s-au recules la monumentul ridicat în locul în care s-a produs deflagrația nimicitoare.

“Astăzi, ne aducem aminte de cei care și-au pierdut viața la Mihăilești, în cea mai neagră zi din istoria recentă a Buzăului.

Este important să ne reamintim consecințele acestei tragedii și să învățăm din lecțiile amare pe care ni le-a oferit.

În continuare, cu toții trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru ca astfel de nenorociri să nu se mai întâmple vreodată. Avem în primul rând obligația de a acționa la același nivel cu cel demonstrat cel puțin în ultimii 3 ani. Au fost situații limită în județul Buzău care au fost gestionate promt și integrat, cu toate structurile M.A.I., împreună cu Serviciul Județean de Ambulanță. Așadar, și în memoria trecutului, și în memoria celor care au căzut la datorie, avem obligația să fim la înălțime în continuare” a declarat prefectul judetului Buzău, Daniel Țiclea.

Pe 24 mai 2004, au murit în explozia de la Mihăilești 7 pompieri de la I.S.U. Buzău, 2 jurnaliști, localnici, dar și șoferul camionului care a explodat pe DN2E85, provocând un adevărat carnagiu:

➖️ Maior post mortem Doru Mihalache

➖️ Sublocotenent post mortem Romeo Necula

➖️ Sublocotenent post mortem Valentin Cezar Manta

➖ ️Sublocotenent post mortem Nicolae Jianu

➖️ Sublocotenent post mortem Silviu Stan

➖️ Sublocotenent post mortem Georgian Medeleanu

➖️ Sublocotenent post mortem Florentin Valentin Oprea

➖ ️Elena Popescu, reporter, 26 de ani, Valea Râmnicului

➖️ Ionuţ Ovidiu Barbu, cameraman, 25 de ani

➖ ️Emil Şerbu, Valea Râmnicului

➖️ Ion Tudose, 34 de ani, Mihăileşti

➖️ Marian Ailincăi, 26 de ani

➖️ Rica Ionescu, 34 de ani, Mihăilesti

➖️ Valentin Magearu, 23 de ani, Buzău

➖️ Roman Marcu Florin, 36 de ani, Craiova, şoferul TIR-ului

➖️ Alin Magearu, 37 de ani, Buzău

➖️ Camelia Simion, 50 de ani, Râmnicu Sărat

➖️ Daniel Pelmuş, 37 de ani, Mihăileşti

sursa: Instituția Prefectului județul Buzău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *