Mai multe

Dragoste cu năbădăi. Un bărbat a ajuns în arest după ce și-a tâlhărit fosta concubină Consilierii județeni sunt convocați pentru ședința ordinară a lunii aprilie. Ordinea de zi: Atenție la căpușe! 20 de buzoieni au ajuns la spital, într-o săptămână Programul Direcției de Evidența Persoanelor în perioada alegerilor prezidențiale

UPDATE:

În urma celor 21 de percheziții domiciliare efectuate ieri, 18 ianuarie, de polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au fost ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 17.000 de euro, documente, înscrisuri, medii de stocare şi a fost instituit sechestrul asigurător asupra a 17 imobile şi 17 autovehicule.

Au fost puse în executare 16 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

În urma administrării materialului probator, 7 persoane, cu vârste între 22 şi 42 de ani, au fost reţinute, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.

În cursul acestei zile, persoanele urmează a fi prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru a dispune cu privire la măsurile preventive.

Știrea inițială:

Polițiștii buzoieni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au efectuat, joi dimineață, 21 de percheziții, în judeţul Buzău, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism, spălare de bani şi evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele cercetate ar fi determinat mai multe femei să practice prostituția, cu scopul de a dobândi foloase patrimoniale în propriul interes.

Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat pe teritoriul mai multor state din spaţiul european. Ulterior, din veniturile obținute ilicit, aceștia ar fi achiziționat bunuri imobile și autoturisme de lux.

Documentarea activităţii infracţionale s-a realizat prin cooperarea internaţională a poliţiştilor din Buzău cu autorităţile judiciare din celelalte state.

Perchezițiile s-au desfășurat în baza mandatelor emise de Tribunalul Buzău, iar prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1 milion de euro.

La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *