Ieri, 1 octombrie, în intervalul 06.00-09.00, polițiștii din Buzău au organizat și efectuat o razie în municipiul Buzău, context în care au executat controale în trei zone de acţiune, cu filtre în punctele obligatorii de trecere, pe căile rutiere.
Inspectoratul de Poliție Județean Buzău informează că au fost legitimate 103 persoane și oprite pentru control în trafic 97 de autovehicule, conducătorii auto fiind testați cu aparatele din dotare.
Au fost conduse la sediu 10 persoane, în baza unor mandate de aducere, persoane care au fost audiate în cadrul a două dosare penale.
În baza probatoriului administrat, a fost continuată urmărirea penală față de un bărbat, de 46 de ani și a fost dispusă măsura preventivă a reținerii acestuia, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.
Din cercetări a reieșit că, începând din noiembrie 2022 și până în prezent, ar fi determinat o femeie de 32 de ani, din Buzău, să practice prostituția în locuințe închiriate în municipiul Buzău. Bărbatul ar fi înlesnit această activitate prin închirierea locuințelor și prin asigurarea transportului, obținând în mod regulat foloase patrimoniale, din care ar fi achiziționat pe numele său bunuri mobile și imobile.
Astăzi, 2 octombrie, persoana reținută a fost prezentată parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă. Pentru bărbatul de 46 de ani, cercetat pentru proxenetism, instanța a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.