Mai multe

Atenție la căpușe! 20 de buzoieni au ajuns la spital, într-o săptămână Programul Direcției de Evidența Persoanelor în perioada alegerilor prezidențiale Trenuri speciale din Buzău spre litoral, în minivacanța de 1 Mai. CFR anunță reduceri la bilete Bicicliștii și pietonii, în vizorul Poliției Rutiere

La doar 39 de ani, Marius Trifan, purtător de cuvânt al Poliției Locale Buzău, fost rugbyst, care antrena echipa de juniori a Gloriei Buzău  a încetat din viață în această dimineață. Cumplita veste i-a șocat pe colegii săi de la club și din Poliția Locală.

Clubul Sportiv Gloria Buzău a postat un mesaj în care anunță tragica veste a dispariției lui Marius Trifan, rugbystul căruia i se mai spunea și „ Haka”.

O veste tragică ne-a lovit în această dimineață!

Marius Trifan, un om care a însemnat enorm pentru rugbyul buzoian, ne-a părăsit astăzi, într-un mod fulgerător, lăsând un gol imens în inimile noastre!

Întregul personal al clubului SCM Gloria Buzău, unde Marius a activat atâția ani, este alături de familia îndurerată și îi transmite sincere condoleanțe și multă putere în aceste momente dificile.

Drum lin, Mariusică! Vei fi mereu în sufletul nostru! Te iubim!

Și colegii din Poliția Locală Buzău deplâng moartea prematură a lui Marius Trifan:

Cu profund regret și tristețe anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Marius Sorin Trifan, care a ocupat funcția de polițist local – Servicul Ordine și Liniște Publică în cadrul Poliției Locale Buzău. Marius Sorin Trifan     și-a dedicat o mare parte din viață activității în domeniul asigurării ordinii și liniștii publice, slujind comunitatea cu devotament și profesionalism.

În perioada de activitate, a fost un exemplu de integritate și responsabilitate, contribuind în mod semnificativ la asigurarea unui mediu mai sigur pentru toți cetățenii orașului. Prin abnegația sa, Sorin a lăsat o amprentă de neșters asupra colectivului și a comunității. Înainte de toate, a fost un OM deosebit, un coleg, un prieten care a știut să formeze repere, să construiască echipe și să facă din muncă și corectitudine o literă de lege, un fost sportiv de performanță și antrenor de rugby pentru copii.

Va fi mereu amintit pentru profesionalismul, dedicarea și spiritul de colegialitate de care a dat dovadă. Absența sa va fi resimțită profund de toți cei care au avut privilegiul să lucreze alături de el. Gândurile noastre se îndreaptă acum către familia sa, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și multă putere în aceste momente grele. Dacă timpul nu a fost de partea lui, de acum îl vom purta în pașii noștri.Dumnezeu să-l odihnească în pace! Drum lin spre steaua ce te cheamă!”, a transmis conducerea Poliției Locale.

Marius Trifan era căsătorit și avea doi copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *