Mai multe

Măsuri împotriva caniculei: Primăria Buzău anunță spații de răcorire în farmaciile partenere Nume mari ale folk-ului românesc la festivalul din Crâng 190 de elevi și profesori din 34 de județe vin la Buzău pentru Concursul Național ”EDUCAȚIE RUTIERĂ-EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ”  2026 O săptămână de învățare, bucurie și experiențe autentice la Școala de Vară „Creștem cu zâmbet!” – Ediția I

Un mecanic de locomotivă a fost depistat pozitiv la canabis, în urma unui control organizat în stația CF Buzău, de reprezentanți ai CFR și Poliției Transporturi Feroviare Buzău. Potrivit unor surse, în această stare ar fi condus două trenuri de călători, pe ruta Buzău – Adjud. Alţi doi mecanici care desfăşurau activităţi de manevră au refuzat testarea pentru depistarea substanţelor psihoactive. Celor în cauză le-au fost întocmite dosare penale, informează CFR Călători.

„Pentru CFR Călători, siguranța și securitatea pasagerilor este prioritară. În acest context, în data de 27.09.2023, la inițiativa CFR Călători, reprezentanți ai Revizoratului General de Siguranța Circulației din cadrul companiei împreună cu reprezentanți ai Poliței Transporturi Buzău au desfășurat activități specifice la Revizia de Vagoane Călători din stația CF Buzău, în cadrul planului de acțiune “RAIL ACTION WEEK”, pentru depistarea mecanicilor de locomotivă care desfășoară serviciul sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive.

În urma acestor acțiuni de control, un mecanic de locomotivă a fost despistat pozitiv la substanța THC (canabis) la testarea rapidă, iar alți 2 mecanici de locomotivă care desfășurau activități de manevră au refuzat testarea pentru depistarea substanțelor psihoactive, ulterior refuzând și prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea substanțelor psihoactive în sânge.

Celor în cauză li s-au întocmit dosare penale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de prezență la serviciu sub influența substanțelor psiohactive (conform art. 331 alin.2 Cod Penal) și neîndeplinirea datoriilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (conform art. 329 alin. 1 Cod Penal.)

Acțiuni similare au avut loc în ultimele zile și pe raza sucursalelor București, Craiova și Cluj.

Controale de acest gen se vor derula şi în perioada următoare, la nivelul salariaților CFR Călători cu responsabilități în siguranța circulației. Acestea fac parte din demersul CFR Călători de a oferi un serviciu de transport în siguranță și securitate călătorilor săi.

Sprijinul susținut al reprezentanţilor Poliției Transporturi Feroviare și colaborarea permanentă în aceste acțiuni sunt foarte importante”, a transmis CFR Călători într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *