Concursul Național de Vinuri ”Bachus” 2023, ediția a XII-a, și-a desemnat câștigătorii, din cele 335 de probe de vinuri albe, rose, roșii și spumante înscrise de producători din cele mai cunoscute podgorii din țară. Specialiștii au acordat medalia de aur pentru vin rose, vinului ”Fințești”, produs de Domeniile Blaga, la Năeni.
Câștigătorii marilor medalii de aur pe categorii sunt:
Vinuri Păncene SA – brandul ”Moșia Panciu” – vinul ”Reina”, soiul Icewine, din anul 2021 – categoria vinuri albe
Domeniile Blaga SRL Buzău – vinul ”Fințești”, soiul Cabernet Sauvignon + Merlot + Cabernet Franc din anul 2022 – categoria vinuri rose
Velvet Winery Dealu Mare – Cabernet Sauvignon – categoria vinuri roșii
Natura SRL – brandul ”Domeniile Panciu” – vinul ”Domeniile Panciu – Blanc de Blancs”, soiul Chardonnay, anul 2016 – categoria spumante
Datorită numărului mare de probe înscrise la categoria vinuri albe, și locul secund, care a întrunit cel mai mare punctaj dintre medaliile de aur, a fost premiat, respectiv producătorul Vinum Capidava SRL Constanța, brandul ”Crama Darie”, cu vinul ”Cuvee Ruxandra”, soiul Chardonnay, anul 2022.
La fel ca în fiecare an, câștigătorii concursului de vinuri vor beneficia de o recunoaștere specială din partea Consiliului Județean Vrancea și vor fi premiați prin plata costurilor pentru înscrierea și transmiterea probelor de vin la prestigiosul Concurs Mondial de Vinuri de la Bruxelles de anul viitor, astfel încât aceștia vor avea oportunitatea de a-și face cunoscute produsele la nivel internațional.
Potrivit site-ului de prezentare, Domeniile Blaga este o companie de familie creată în 2010 din pasiunea proprietarilor pentru vinurile bune.
Situată în podgoria Dealu Mare, în localitatea Fințești, crama Domeniile Blaga produce anual între 150 și 200 tone de vinuri de calitate, albe, roșii și rosé. Vinurile sunt atent controlate de la primii lăstari ai vitei de vie, la strugurii copti, sortați și prelucrați în cramă, de la mustul dulce la vinul plin de caracter. Plantațiile viticole se intind pe o suprafată de cca. 50 de hectare în zone renumite pentru condițiile pedoclimatice favorabile cultivării viței de vie și obținerii unor vinuri de cea mai bună calitate. Cele 50 de hectare sunt situate in Valea Mieilor, Urlați, Gura Vadului, Persunari și Fințești (Naeni).
Soiuri specifice zonei Dealu Mare se regăsesc pe plantațiile Domeniile Blaga: Fetească Regală pentru vinurile albe. Merlot și Cabernet Sauvignon pentru cele roșii. O pivnita de cca. 1000 mp permite pastrarea vinurilor în butoaie de stejar pâna la îmbuteliere dar si depozitarea sticlelor îmbuteliate. Crama Domeniile Blaga este în proces de extindere si modernizare, iar plantatiile au fost întinerite cu soiurile Cabernet Sauvignon si Cabernet Franc(clone de vita de vie Mercier), existând astfel posibilitatea extinderii gamei de soiuri nobile , a sortimentelor si cantitatilor de vin produse.