Consiliul Local al Municipiului Buzău a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare post-mortem al Municipiului Buzău”, scriitorului Ion Băieșu, în semn de recunoștință pentru activitatea de excepție în domeniul dramaturgiei, publicisticii și cinematografiei, operă prin care a pus Buzăul în prim planul activității culturale naționale și mondiale. Titlul simbolic a fost acordat în ședința Consiliului Local Municipal, ocazie cu care fiul dramaturgului, Radu Băieșu a transmis printr-un mesaj video, mulţumiri şi a amintit despre legăturile tatălui său cu municipiul şi judeţul Buzău.
„Mă adresez dumneavoastră pentru a vă mulţumi pentru onoarea pe care o faceţi familiei noastre, aceea de a îl numi cetăţean de onoare pe scriitorul Ion Băieşu. Sunt convins că tatăl meu, dacă ar mai trăi, ar fi foarte fericit pentru că a fost numit ‘Cetăţean de onoare’ al oraşului pe care l-a iubit foarte mult şi al judeţului, pentru că el era originar din Buzău şi a fost mereu legat de destinul acestui oraş care a fost prezent mereu în scrierile lui. Să nu uităm că a scris chiar şi o carte, ‘Omul care vine din Buzău’, iar personajele lui au fost întotdeauna legate de această urbe şi de judeţul Buzău. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la a i se decerna acest premiu onorific”, a transmis Radu Băieşu.
Ion I. Băieșu, prozator, dramaturg, scenarist, publicist s-a născut în satul Băiești, comuna Aldeni. A urmat cursurile școlilor primare din Băiești și Poponeți (1940 – 1944) și Liceul Comercial de băieți din Buzău (1944 – 1951). Remarcat pentru talentul său, a fost trimis să urmeze Școala de Literatură ,,Mihai Eminescu” (1951 – 1952).
A scris numeroase cărți, din care amintim: Umor (1970), Pompierul și Opera (1976), Dragoste bolnavă (1980), Balanța (roman, 1985, 2011, ediția necenzurată).
În anul 1970 a obținut Premiul ,,Ion Luca Caragiale” al Academiei Române pentru dramaturgie, iar în 1979, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul ,,În căutarea sensului pierdut”.
Ion Băieşu a încetat din viaţă în septembrie 1992 la New Jersey, Statele Unite ale Americii.