Mai multe

Dezinsecție la sol pe domeniul public din municipiul Buzău – Etapa a 4-a ANUNȚ PUBLIC privind decizia etapei de încadrare – ’’Complex de sănătate – Spital Municipal Buzău, etapa construire spital – faza Studiu de Fezabilitate’’ 28 iulie Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei

Experți UNESCO vor veni în județul Buzău pentru a revalida „Ținutul Buzăului” ca Geoparc Internațional. Este o procedură standard pentru care Consiliul Județean a adoptat în ședința de luni un proiect de hotărâre.

„La o perioadă de patru ani experții UNESCO revin în Geoparc pentru a vedea ce s-a făcut, ce se va face în continuare”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

„În luna aprilie 2022, Ținutul Buzăului, areal geografic aflat pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale Berca, Beceni, Bozioru, Brăești, Cănești, Chiliile, Colți, Cozieni, Lopătari, Mânzălești, Odăile, Pârscov, Pănătău, Sărulești, Scorțoasa, Vintilă-Vodă, Valea Salciei, a primit oficial titlul de Geoparc Internațional UNESCO.

Proiectul inițiat de Președintele Consiliului Județean Buzău vine în asigurarea intenției certe a autorității publice județene de continuarea a proiectului Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, ca parte a Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Județului Buzău 2021-2027, precum și a Strategiei de Dezvoltare şi Promovare a Turismului în Judeţul Buzău 2021-2030”, se arată în referatul proiectului de hotărâre aprobat de Consiliul Județean.

          Validarea statutului de Geoparc al „Ținutului Buzăului” expiră în aprilie 2026. Procedura de revalidare este similară celei de validare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *