Mai multe

Atenție la căpușe! 20 de buzoieni au ajuns la spital, într-o săptămână Programul Direcției de Evidența Persoanelor în perioada alegerilor prezidențiale Trenuri speciale din Buzău spre litoral, în minivacanța de 1 Mai. CFR anunță reduceri la bilete Bicicliștii și pietonii, în vizorul Poliției Rutiere

Un individ, eliberat din închisoare în luna octombrie a anului trecut a fost arestat, vineri, pentru tentativă de omor și tâlhărie. Fapta a avut loc ziua în amiaza mare, în Parcul Crâng, victima fiind un bărbat de 76 de ani.

Recidivistul l-a înjunghiat pe bărbat cu un cuțit și i-a furat telefonul mobil, verigheta și o sumă de bani. A fost prins la scurt timp. Indiciul care i-a ajutat pe polițiști să îl identifice a fost biletul de eliberare din penitenciar pe care suspectul l-a pierdut aproape de locul faptei.

La data de 24 iulie a.c., polițiștii din Buzău au fost sesizați despre faptul că un bărbat ar fi fost agresat, în timp ce se afla într-un parc din municipiul Buzău.

Imediat după primirea sesizării, a fost direcționată de urgență la fața locului o echipă operativă pentru a stabili dacă cele sesizate se confirmă și pentru a demara investigațiile specifice.

Din primele verificări demarate de polițiștii de investigații criminale a reiesit că persoana agresată este un buzoian, de 76 de ani.

Acesta a susținut că ar fi fost agresat de un bărbat, context în care a constatat lipsa verighetei și a telefonului mobil.

Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală în vederea primirii îngrijirilor de specialitate”,  a transmis IPJ Buzău.

În mai puțin de 24 de ore de la sesizarea faptei, polițiștii l-au depistat pe bărbatul bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost preluat și condus la sediul poliției, pentru audieri.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a comunicat vineri că a solicitat arestarea preventivă a individului.

La data de 26.07.2024 procurori din cadrul Parchetului de pe lâng Tribunalul Buzău au solicitat Tribunalului Buzău arestarea preventivă inculpatului T.M., cercetat sub aspectul comiterii, în stare de recidiva postcondamnatorie, a unei infracțiuni de tentativă la omor calificat şi a unei infracțiun de tâlhărie calificată.

Situația de fapt reținută în sarcina inculpatului T.M. constă în aceea că la data de 24.07.2024, în jurul orelor 13.00, în timp ce se afla în Parcul Crâng din Mun. Buzău, cu scopul de a o deposeda pe persoana vătămată F.C., aflată în stare de vulnerabilitate datorată vârstei vizibil înaintate respectiv 76 de ani, prin acte de violență ce au constat în aplicarea în mod repetat de lovituri cu un obiect tăietor- înțepător în zona toracică, i-a provocat acesteia leziuni traumatice multiple (plăgi tăiate şi echimoze) care i-au pus în primejdie viața, faptă ce a permis sustragerea din posesia acesteia a unui telefon mobil marca Samsung A20, a unei sume de bani şi a unei verighete”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Inculpatul fusese eliberat din penitenciar la sfârșitul lunii octombrie 2023, la o distanță de 80 de metri de la locul faptei fiind găsit biletul acestuia de eliberare din penitenciar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *